Bună!
Am descoperit abia în urmă cu
câteva luni, citindu-i întâmplător mail-urile soției mele cât de mult m-a
înșelat (încă de la începutul căsătoriei noastre) și că avea deja foarte mulți
amanți. Am rămas, o secundă, ca paralizat. Acele mailuri au avut darul de a mă
anestezia.
Persoane despre care avea
numai cuvinte de ură și de jigniri erau, în fapt, iubiții săi. De unde ură?
Soția mea generoasă îi iubea cu disperare, enorm și totul era un simplu joc
de-al său menit de a mă pune pe piste false. Eleonora juca teatru perfect, mai
ceva ca o artistă. Și culme este că eu am crezut-o! Ba chiar le-am luat
apărarea acelor persoane, convingând-o că greșea fantastic. Ce stupid am fost!
Relațiile lor erau foarte
serioase și permanente, fără urmă de certuri (inventate numai de soția mea).
Îmi vine să roșesc și să mă ascund în pământ cu capul, după cum face struțul,
căci am căzut ca un inocent în capcana acestei femei diabolice, absolut
periculoasă.
Pentru ea, faptul că eram
căsătoriți și că se impunea o minimă decență în comportamentul său, nu conta.
Mă întreb cu groază dacă toate femeile fac asta cu soții lor. Minciunile ei îi
ascundeau cu abilitate acțiunile erotice, era clar. Ce a îndemnat-o spre atâta
generozitate? Țin minte că nu am jignit-o niciodată și că nu ne-am certa,
acordându-i întreaga mea încredere. Așa mi s-a părut normal.
Am crezut că o înțeleg și
i-am acceptat întotdeauna capriciile. Ah, aș putea să vă scriu un roman despre
cât de docil și cuminte am fost cu această femeie, pentru a evita orice
conflict în căsnicia noastră. Dar tot ce-am făcut a fost inutil căci Eleonora,
cu sârguinciozitate, tot ce știa făcea. Mă înșela non stop, practic cu cine
apuca.
Și după ce am aflat ea
continua să-și joace cu perseverență jocul (nu știa că aflasem) și să mă țină
în șah, vezi Doamne, de parcă cine știe ce comploturi se urzeau împotriva sa
(sau a noastră). Absurd! Abia acum am înțeles caracterul infect al soției mele,
pe cine țineam lângă mine.
Dar mi-am zis, în naivitatea
mea că nimic nu este pierdut și că de ce nu, aș fi putut s-o schimb. Din
nefericire, nu vedeam o ruptură între noi și nu mă simțeam deloc în stare de a
o părăsi. O doream, în pofida răului pe care mi-l făcuse (și continua să-l
facă).
Dintr-o dată, mă simțeam
fericit și eliberat de o povară, probabil (sau cu siguranță) datorită faptului
că îi aflasem secretul. Am înțeles că îi plăcea să iubească fără măsură și că
era o ușuratică, o femeie de moravuri îndoielnice, dar care era totuși soția
mea. Acest gând nu am putut să mi-l scot din minte, căci se închegase în mine.
Ce puteam oare să mai sper?
Vicioasa mea mă juca în
continuare pe degete și nu bănuia o secundă avalanșa care stătea să se
prăvălească asupra sa. Făcea nazuri, era mereu nervoasă iar în realitate abia
aștepta clipa în care care să fie liberă și să cadă în brațele cine știe cărui
bărbat pofticios.
Am așteptat, cu adâncul
sentiment că ea totuși, îmi va dezvălui viața sa amoroasă. Dar eu mă chinuam,
trăiam o neliniște vie în timp ce Eleonora își făcea în voie de cap. Nu pierdea
timpul! Uneori, dispărea de acasă cu orele invocând o scuză puerilă, de exemplu
că a stat să o ajute la gătit sau la bârfă cu o amică. Prostii! Spera să o cred
(și am lăsat-o să înțeleagă asta, pentru că aveam și eu planurile mele,
normal).
Dacă ea mă neglija cu
premeditare, de ce nu puteam și eu? Adevărul este că se ținea de mine o vecină
superbă și necăsătorită, pe care o refuzasem sistematic (din pricină că-mi
iubeam soția). Acum, însă, trebuia să câștig și eu timpul pierdut. Cu
diplomație, am continuat să accept jocul nevesti-mii și să-l joc în paralel pe
al meu.
Nu mai erau motive reale
pentru a da cu piciorul dragostei. Acea femeie, o blondă cu sânii mari, era în
limba după mine, îndrăgostită nebunește (soția mea este brunetă și mai mare cu
5 ani decât mine). Nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să-i accept avantajurile
cu cea mai mare plăcere. Era însă soluția perfectă pentru mine.
Încet încet, s-a dezvoltat
relația mea cu această femeie superbă, specială. Nu era o sărăntoacă. A
moștenit o avere considerabilă de la părinții săi, o vilă de lux cu piscină. Când Eleonora pleca de acasă “cu
treburi”, eu mă prezentam ca un câine de pază la amanta mea (Diana se numește).
Simplu. Astfel, am terminat cu momentele anxioase din viața mea și inspirația
mea am considerat-o asemeni unui miracol.
Cu timpul, m-am detașat
serios de soția mea și am început să fiu indiferent la exigențele sale. Evident
că a remarcat schimbarea mea de comportament și cred că a început să-și facă
griji în privința mea. Nu puteam decât să o deplâng și să-mi văd de viața mea,
la fel cum procedase și ea. Roata se întoarce în viață, nu?
Dintr-o dată, Eleonora a
început să-mi facă reproșuri. Des, tot mai des. De exemplu:
- Nu suntem aici la hotel.
Pleci și vii, nu te mai interesează de mine? Deschide-ți ochii și inima, am
nevoie de dragoste și tandrețe, scumpule. Ce se întâmplă cu tine? M-ai
abandonat? În favoarea cui? De ce? Ce fel de căsnicie avem noi???
- Te simți la închisoare?
- Nu.
- Atunci?
Eleonora dădea impresia că nu
înțelege. Mi-a zis:
- Să nu ne zăpăcim. Tot
timpul nu faci decât să te uiți la ceas. De ce? Te așteaptă undeva vreo iubită?
- Dar pe tine?
- Eu îți sunt foarte fidelă!!
a zis ea pe un ton ferm.
- Și eu!
N-a scos nimic de la mine, după
cum probabil se aștepta pentru că brusc am schimbat subiectul. A plecat
bombănind, în oraș. Trântea ușile și gesticula, rostea cuvinte de neînțeles.
Era supărată foc, însă aparent. Afară zâmbetul i-a reapărut pe buze ca prin
farmec (am urmărit-o). Țanțoșă și cu pași repezi, a mers pe o stradă
lăturalnică, unde era așteptată de o mașină. S-a urcat și a dispărut cu
bărbatul care se afla la volan (unul dintre amanții săi).
Pentru mine, era clar că așa
procedase întotdeauna. Jocul său parșiv mă neliniștise de nenumărate ori, în
mod inutil. Dar acum, după cum bănuiți, nu aveam de ce să-mi mai fac griji
pentru soția mea. Am sunat-o numaidecât pe Diana, întrebând-o:
- Pot să vin la tine?
- Sigur că da, iubitule. Te
aștept.
- Mulțumesc.
M-am dus cu sufletul la gură
la blonda care mă aștepta cu brațele deschise, ca de obicei. Nu mă deranjează
că-mi înșel soția, din moment ce știu că ea o face de ani buni înzecit. Mi-a
jurat că va fi fidelă și continuă să mă mintă cu nerușinare. Pe undeva, mă
complac cu această situație absurdă și nu văd niciun viitor pentru mariajul
nostru, din păcate.
Mi-e teamă însă că m-am
aprins cam mult și m-am implicat nepermis de mult în povestea mea cu Diana. O
iubesc și nu cred că aș fi capabil să mă despart de ea (mai degrabă de Eleonora).
Norocul nostru este că nu avem niciun copil...
Nu mai sufăr. Sau, dacă
vreți, sufăr doar pentru faptul că nu știu ce să fac. O iubesc pe amanta mea și
nu vreau să divorțez. Poate că dacă ar face primul pas soția mea? Nu știu. Mă
bucur de fericire și sunt puțin cam egoist. Uneori, stau slab cu moralul pentru
că o iubesc pe această femeie specială, care m-a făcut într-un fel să renasc și
să trec cât mai bine peste trădarea
soției mele.
Practic, fiecare are viața
sa. Caut o soluție solidă și minimalizez complet infidelitățile ei tocmai
pentru că, la rândul meu, iubesc enorm o femeie. În mod curios, ea nu mi-a
cerut niciodată să divorțez. Se bucură pentru simplul fapt că putem fi când și
când împreună. Nu o înțeleg... Eu, în locul său, doream mai mult. Dar ea este
lucidă și obiectivă și nu-și face mari speranțe în privința viitorului nostru.
Trăiește exclusiv clipa. Deocamdată, situația nu a devenit prea gravă însă am
de luat o decizie în ceea ce privește căsnicia mea.
N-aș vrea să stric totul
prostește.
Costel, Viena
Am apelat cu mare încredere la vrăjitoarea
şi clarvăzătoarea Ana Maria pentru a mă ajuta în viaţa mea amoroasă şi pot să
vă spun cu mâna pe inimă că m-a ajutat după două şedinţe. Mulţumesc şi pe
această cale. Recunosc, la început am fost destul de neîncrezător şi pe urmă,
când am văzut realizări, am căpătat curaj. Merită să încercaţi şi voi, dacă
aveţi probleme sentimentale.
Contact: 0720.155717, 021.6686179
Vizitaţi şi pagina ei de pe
siteul www.vrajitoarero.com
