sâmbătă, 13 iunie 2015

Soția lui mi-a făcut farmece ca să-i las soţul în pace



Soția lui mi-a făcut farmece ca să-i las soţul în pace. Eram prietena sa cea mai bună dar mi-a căzut cu tronc bărbatul ei şi nu m-am mai putut abţine, prea îl doream!


Tipa mă suspecta de ceva vreme, apoi a dat peste noi în pat şi asta e povestea. A urmat un scandal monstru, ameninţări, regrete etc. Chestia este că după acest incident neplăcut pe care eu l-am provocat, am început să mă simt din ce în ce mai prost. Nu ştia nimeni ce am.
Doctorii dădeau din umeri şi nu găseau cauza stării mele grave. Fără soluţii, am apelat şi eu la vrăjitoarea Margareta care a venit la mine, în Istanbul pentru a mă salva.
Era o necesitate vitală şi doamna a reuşit, printr-o minune să mă salveze. De fapt, aveam trimis argintul viu! Suferinţa mea a luat sfârşit curând şi vă spun că acum totul merge bine.
El îmi lipseşte, deşi mă sună ca să-mi spună că iubește dar că soția sa umblă permanent cu ocultismul ca să ne facă rău. Sunt lucidă ca am scăpat de un mare pericol. Mulţumesc cerului şi doamnei Margareta pentru această realizare minunată.


                                                       Saira, Istanbul, Turcia


Contact :
0740.415385, 0785.369961,
0722.132303, 021.4365009
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoarero.com



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu