joi, 25 septembrie 2014

Cineva mi-a trimis păpuşa voodoo



Am fost în vacanţă împreună cu nişte cunoștințe de-ale iubitului meu. Prietenul lui a avut accident vascular cerebral şi a rămas paralizat. Este terminat, nu se mai poate mişca, imobilizat la pat.
Ieri am găsit un fel de păpuşă în dormitorul meu care habar n-am cum a ajuns acolo. Bănuiesc că este vorba de voodoo.


Am vrut să vorbesc cu iubitul meu dar nu ştiu de ce, m-a evitat. Simt clar că relaţia noastră se destramă. Parcă îi era rușine de mine, aşa ma sesizat. Mi-a spus chiar s-ar putea să plece în America, vorbea confuz. Nu pot să-mi mai fac planuri  de viitor cu el.
 Pe scurt, nu știu ce să mai cred. Oare începe să mă regrete? Am impresia se simte vinovat de ceva foarte grav, se teme. O teamă care parcă ne distruge relația.
Simt că l-am pierdut. Ne-a făcut cineva farmece sau vrăji? Ce se petrece de fapt cu noi? Solicit un sfat sau o îndrumare. Mulţumesc mult.

                                                  Tereza, Palermo, Sicilia

Mama lui sau o femeie matură din anturajul său se ocupă cu magie neagră pentru a provoca ruptura cuplului vostru. În parte, a reuşit. Nu este vina lui. Acea persoană nu te are la suflet.
El este jumătatea ta şi va trebui să lupţi ca să-l păstrezi. Sună-mă pentru alte detalii, pe care nu trebuie să le fac publice.

                                                        Prezicătoarea Amalia



Contact : 0722.799449
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoareledinromania.ro
Vizitaţi şi pagina ei de pe siteul www.international-witches.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu