Unele iubiri sosesc prea târziu

M-am agitat mult ca să mă întâlnesc cu această blondă care mi-a luat minţile. Am cunoscut-o la un cabinet notarial, sau mai exact, ea m-a agăţat. Era înnebunită să fie cu mine şi până la urmă, aşa a fost. Nu s-a lăsat! Dar nu-mi pare rău nicio secundă.

Trenul se urni din nou şi porni mai departe. Pe peron, Marcela, flutura o mână, melancolică şi aproape dându-i lacrimile. Pentru astfel de fiinţă, trebuie întotdeauna să lupţi, merită din plin.

Fără doar şi poate mă îndreptam spre rutina mea zilnică, acasă, lângă nevastă şi micile griji cotidiene. Fusese ca o schimbare de aer, absolut necesară, numai că acest mic vis luase subit sfârşit. Mă aflam în situaţia de a-mi imagina că poate oricând să existe şi o altă lume, infinit mai plăcută, cu dimensiuni nebănuite.

Pe undeva, părăsirea acelui rai terestru mi se părea absurdă şi comparam locul cu ceea ce era mult prea obişnuit. Se încheia o poveste fericită din viaţa mea matură şi fără prea multe realizări demne de a fi consemnate aici.

Priveam abătut pe fereastra trenului spre zări care se pierdeau din ce în ce mai mult, acolo unde îmi lăsam amintiri de neuitat şi unde, după atâţia ani, am simţit că pot să trăiesc şi eu cu adevărat. Eram mult prea legat de ce-am trăit pentru a nu dori, cândva, o revenire.

Mai că-mi venea să plâng. Am pierdut pe cineva drag prin plecarea mea inevitabilă şi simţeam că mi se sfâşâie inima în zeci de mii de bucăţele, pe care nu le voi mai putea pune la loc vreodată. Inima îmi era pustiită cu atât mai tare cu cât mă îndepărtam de locul fericirii mele efemere. A fost un simplu vis? Am pierdut-o definitiv pe Marcela?

Din păcate, unele iubiri sosesc prea târziu. Revăd, ca şi cum puteam să retrăiesc în fiecare clipă, întâlnirea providenţială cu această femeie fabuloasă, o blondă strălucitoare şi frumoasă, care mi-a atras imediat privirea.

Mă dusesem în fastul meu oraş, pentru a rezolva, în două zile, cât aveam la dispoziţie, actele trebuincioase pentru moştenirea unei case după moartea mamei mele (Dumnezeu să o aibă în pază). Ea se afla la cabinetul notarial în care intrasem prin hazard, pentru a-mi legaliza nişte acte.

A fost de ajuns numai o străfulgerare de priviri, pentru a lăsa liber fluxul magnetic şi amoros să ne invadeze deodată. M-a atacat frontal, cu complimente dibace care m-au sensibilizat pe loc. Mă atrăgea, era clar.

Am simţit imediat un fel de exaltare spectrală şi am invitat-o la o cafea, iar blondina de vis a acceptat provocarea mea. Eram cu adevărat entuziasmat de cucerirea mea şi nu credeam că-mi va ceda foarte repede. Dar lucrurile bune se rezolva din mers. Ne înţelegeam din priviri şi o clipă, am înţeles că ea putea fi marea mea iubire. În treacăt fie vorba, treceam prin momente delicate în viaţa conjugală. Soţia mea este geloasă şi plină de fiţe de la o vreme, nu ştiu de ce. Nu ne mai înţelegeam şi făcea mofturi din orice, mă acuza şi ne certam ca chiorii, cum se spune!

Cu Marcela însă, simţeam că pot să fac orice. Avea acea blândeţe în ochi care m-a terminat. Ne potriveam, recunosc şi tare mult mi-aş fi dorit să fie ea în locul soţiei mele!

Dar lucrurile erau aşa cum erau şi nu trebuia decât să profit de ofertele pe care mi le da destinul. Am petrecut, clipe de extaz şi plăcute cu ea, am plănuit şi am ajuns să-i fac jurăminte. M-am ambalat tare mult însă ea, confuză, m-a mai temperat puţin.

-   Vrei să-ţi fiu amantă? m-a întrebat ea la un moment dat.

-   Nu asta…

-   Dar ce? Sau n-ai curaj să-mi spui?

-   Ascultă, tu…

Nu, n-am avut curaj, din păcate, să rostesc ceea ce mă ardea pe suflet şi ea aştepta. Mi-a fost tare frică. De obicei, evit de a lua decizii dure şi definitive. Am fost cumva nerecunoscător, poate.

Nu este întotdeauna uşor de a lua taurul de coarne. Am fost chiar laş, pot spune. Plângea sufletul în mine atunci când am părăsit-o. Plângeam pe bune. Mă dispreţuiam enorm. În schimb, ea s-a purtat demn, mă iubeşte sincer. M-a încurajat. A fost nemaipomenită, vă rog să mă credeţi.

Când am plecat, am simţit ca o lovitură în inimă. Părăseam destinul? A doua zi, ne-am sunat. Eram înnebunit, mai ales că acum, ea plângea. Am vorbit ore întregi. A fost dur şi frumos, nepreţuit. Ne dorim mult.

Simt că nu mai pot trăi fără ea şi acum, sincer, sunt capabil de un pas important, dacă vrea Dumnezeu.

                                                    Matei, Barcelona

Am cerut ajutorul doamnei Loredana pentru a putea rămâne cu această femeie specială. Mi-a făcut ritualuri şi ei farmece iar rezultatele s-au văzut în scurt timp. Suntem împreună şi-i mulţumesc doamnei Loredana şi harului ei divin pentru că mi-am împlinit visul.

Contact: 0760.198417, 0049.15166571448

 Vizitaţi şi pagina ei de pe siteul www.vrajitoarero.com