Am cunoscut-o pe net şi a divorţat pentru mine

Sunt un tânăr de 24 de ani. Recent, am cunoscut o femeie superbă, are 36 ani, este căsătorită și are 2 copii. Locuiește în alt oraș.

Netul a fost cel care ne-a înlesnit această legătură sentimentală. Curioasă, după 3-4 zile în care am schimbat mailuri cu asiduitate, s-a urcat în mașină și a venit în orașul în care locuiesc pentru a mă vedea. Am început imediat să ne îmbrățisăm în mașină... Ne sărutam cu maximă pasiune, ca doi tineri îndrăgostiți (și m-a uimit de la început lipsa sa de prejudecăți).

Se numește Alexia. De fiecare dată când se oprea la câte un stop, profita imediat și-mi sărea de gât. Dar permanent, și-a ținut o mână pe pulpele mele cu care m-a mângâiat cu plăcere, absolut încântător. Am căutat o parcare izolată unde să ne sărutăm în voie, însă nu am găsit. Mă temeam să o duc acasă, unde locuiesc cu părinții, de teamă să nu fiu imediat asaltat de întrebările fără șir ale mamei mele. Și-ar fi dat repede seama despre ce este vorba, în special că Alexia este mai în vârstă decât mine.

Adevărul este că ne venea destul de greu să ne controlăm, atât de dornici de iubire eram. Nu a fost însă nimic forțat, vă jur. în Alexia observam o dorință nestăpânită de a mă săruta și ardea de nerăbdare să fie a mea. Abia dacă o mai puteam calma... Instinctele ne dominau.

Cu ea, nu știu de ce dar simțeam că totul îmi era permis. Eram foarte emoționat și mă făcea să am mult curaj. Alexia are un temperament extrem de vulcanic, este temperamentală și fierbinte, chiar posesivă. Cu ea, am trăit două săptămâni de vis. A venit în fiecare zi. Mă suna, stabileam unde să ne întâlnim în oraș, venea și mă lua și ne duceam la hotel, unde închiria o cameră. într-un fel mă simțeam ciudat și credeți-mă, nu mă deranja în niciun fel. De ce? Pentru că o iubeam mult. Este minunată.

Vreau să vă precizez că am fost întotdeauna atras de o femeie matură și în principal de una căsătorită. Mă excită teribil. Când am reușit să mă împrietenesc cu Alexia, dintr-o dată am simțit că mi-am împlinit un vis.

Nu o deranja că-și înșela soțul. A intrat hotărâtă în această aventură și ar fi fost în stare să renunțe fără probleme la familia sa pentru mine, vă dați seama? Cu ea, am fost la munte, chiar și-a făcut un concediu cu mine (nu știu ce l-a mințit pe soțul său, nu mă interesează).

Simțeam acut că nu mai pot trăi fără ea (și Alexia la fel). Ne găseam într-o situație ciudată, fără ieșire (cel puțin din parte sa). Marea problemă pentru Alexia era familia (în special copiii, două fete, după câte mi-a spus, căci nu le-am văzut niciodată).

într-un fel, mă simțeam puțin vinovat pentru faptul că, de câteva ori, am încurajat-o (voalat totuși) de a-și părăsi familia. A fost mai mult o glumă, pentru a-i testa reacția. Mi s-a părut totuși că ținea destul de mult la fetițele sale și nu o credeam dispusă la gesturi disperate și absurde.

N-am știut însă firea Alexiei și că era îndrăgostită nebunește de mine. Chiar a fost în stare de sacrificiu! Iubirea sa disperată a făcut-o să-și iasă din minți. O vreme, am întrerupt relația (din cauza sa). Nu mi-a oferit nicio explicație și am înțeles-o. Avea familie, priorități și responsabilități, probabil un soț la care ținea și care o iubea.

Mi-am luat cu greu gândul de la Alexia, vă mărturisesc sincer. Când mă așteptam mai puțin, m-am pomenit cu telefonul său. îmi cerea să ne întâlnim de grabă.

- Unde ești? am întrebat-o.

- în fața casei tale, iubitule.

- Nu se poate...

- Ba da, ba da, sunt aici. Vino mai repede!!

Curios și neliniștit (în principal din cauza mamei mele), m-am grăbit să ies. De cum m-a văzut, Alexia și-a lăsat din mână bagajele și mi-a sărit iute de gât. Eram șocat. încă nu știam ce s-a întâmplat. Mă temeam de părinții mei.

Am tras-o pe iubita mea departe de casă, apoi ea m-a condus spre mașina sa și în interiorul acesteia, mi-a luat mâinile în ale sale și mi-a spus:
- Vreau să-ți spun ceva foarte important, dragul meu.

- Te ascult...

Mă privea fix în ochi, cu o privire parcă rugătoare.

- Ce-ai făcut? am întrebat-o, convins fiindcă ea a făcut un pas necugetat.

- Ce trebuia, dragul meu.

- Adică?

- Am... divorțat.

într-o clipă, am văzut că se prăbușește totul în fața mea. Mă simțeam hiper ciudat, confuz. O teamă nedefinită a pus total stăpânire pe mine. Privirea mi s-a încețoșat. Ca și mintea. Eram pierdut, cu desăvârșire pierdut.

Probabil că văzându-mi chipul transfigurat de emoții de atunci, Alexia și-a dat seama pe loc de eroarea fatală pe care o comisese, întrucât mi-a spus cu un ton straniu:
- Nu-i vina ta, n-ai de ce să te judeci. A fost exclusiv decizia mea, dragule.

îmi venea să plâng de ciudă. Nu înțelegeam cu niciun chip cum am reușit să răvășesc atât de mult o femeie matură și care ar fi trebuit (neapărat) să fie responsabilă, ca mamă și soție, față de familia sa. Cu adevărat mi se părea greu de înțeles.

Oare m-am jucat, involuntar, cu soarta ei și a altora (ființe nevinovate, cum ar fi fetițele sale)?? Distracția cu mine a costat-o enorm. Dar Alexia, în pofida reacției mele, nu părea afectată. Ba chiar mi-a spus:
- Te iubesc, Leonard.

- Și eu.

- Dar te temi, văd bine.

- Normal, tu nu?

- Puțin... da.

De unde găsea atâta forță, habar n-aveam. Eram pur și simplu uimit. Femeia aceasta mi se părea ca o carte deschisă, sinceră și hotărâtă de a-și schimba viața. Mi-a cerut ferm:
- Rămâi cu mine. Vom clădi o viață bună, vom fi o familie.

- Nu știu... Alexia. M-ai luat prea repede.

M-am temut, aceasta este adevărul. Ceea ce-mi cerea ea atunci mă tenta, însă îmi era foarte frică de consecințe. Nu mă simțeam nicicum pregătit pentru a lua taurul de coarne și de a fonda o familie (deși îmi doream enorm ca acest lucru să se întâmple cu ea, normal). Dar cum putea alunga acel persistent sentiment de frică care m-a paralizat dintr-o dată? Eram nebun, turbat, în capcană.

Iar Alexia mă presa, pentru că nu mai avea timp și nici răbdare, probabil. Era un moment cât se poate de delicat pentru mine (dar mai mult pentru ea). Nu știam efectiv ce să fac, cum să mă comport. Simțeam că pierdeam ceva, esențial. Știam că ea a fost împinsă să facă acest gest disperat, la fel cum s-a legat și de legătura amoroasă cu mine, în care și-a pus toate speranțele.

Am dezamăgit-o. M-a luat prin surprindere și nu am putut să fiu la înălțimea exigențelor sale, din păcate. Am ezitat să-i dau răspunsul pe care îl aștepta de la mine. O iubeam, însă realizam cu groază că pentru ceea ce-mi cerea, nu eram nicicum pregătit.

Alexia fusese căsătorită (poate încă era, de unde să știu eu exact). Mă puteam încrede eu în sentimentele și deciziile sale, să-mi las viitorul în mâinile acestei femei? Deodată, am întrebat-o:

- Și fetițele, unde sunt?

- Le-am dus la mama, nu ne vor deranja.

- Iar... el?
- A înțeles perfect situația și s-a resemnat. Le poate vedea când vrea! Tu... ce-ai de gând?

- Cu tine?
- Cu noi, dragule.

- Nu știu, chiar nu știu Alexia. Totul este prea repede, crede-mă.

- Ți-e frică de mine?
- Nu... nu de tine. De situația asta, în general.

- Te iubesc mult, Leonard. N-aș vrea să te pierd și pe tine.

Pentru ea, mi-am dat seama, în acel moment eram ca un zid peste care nu putea să treacă. Era dezolant... Am văzut-o brusc izbucnind în plâns. Gesticula și mormăia cuvinte de neînțeles. în orice caz, era foarte supărată. Și decepționată. Părea învinsă.

M-a lăsat acolo, nu departe de casa părinților mei, îngândurat peste măsură și trist. Nu găseam nicio ieșire. O doream și simțeam că voi pierde o femeie care mă iubea necondiționat. Dar ce puteam să fac? Asta este viața.

Probabil că am fost laș, nu știu. M-am simțit totuși forțat să iau o decizie pe loc și n-am vrut, sau n-am putut. Mă durea sufletul. Alexia a întors capul, ca și cum m-ar fi privit pentru ultima oară. Chiar așa era... Plângea.

S-a îndepărtat repede, dorind să scape cumva de o povară. Eram gol și singur, foarte confuz. între noi, simțeam, s-a terminat totul. Am intrat în casă spășit, distrus, cu nervii în pioneze. Am fost laș, am fost egoist și am dat cu piciorul fericirii, poate.

Soarta mea a vrut așa? Habar n-am. N-am putut, n-am avut curajul să rămân cu Alexia. Deși tare mult mi-aș fi dorit. Nu s-a putut și pace. Simt acut sălbăticia momentelor incendiare petrecute în compania sa. Nu au fost mult, însă puternice și vii, de neuitat. îmi lipsește enorm Alexia. Unde ești?

                                                                      Leonard, Sevilla, Spania

De fapt, ea nu ştie dar acest divorţ s-a putut realiza numai prin ajutorul pe care mi l-a dat cea mai mare şi puternică vrăjitoare din lume, Brăţara, căreia îi mulţumesc de mii de ori pentru că a făcut posibil să-mi împlinesc un mare vis, pe care apoi l-am abandonat în mod curios.

Contact: 0764.588027,0727.289524, 0744.211524

Vizitaţi şi pagina ei de pe siteul www.vrajitoarero.com