vineri, 11 iulie 2014

Prezicătoarea Rahela şi tainele dezlegării prin magia albă



Foarte mulţi oameni sunt urmăriţi de farmece şi de blesteme, cauzate de persoane care invocă doctrina neagră (magia neagră), pentru a ucide, a răni sau a blestema în scop personal, fără a ţine cont de răul pe care îl provoacă.
Rahela este născută cu darul clarviziunii şi deţine calitatea de a pătrunde, de a pricepe un fenomen în toate amănuntele lui şi de a-i prevedea desfăşurarea în viitor, mai limpede decât alte practici.


Având şi puterea de a dezlega oamenii de blesteme, Rahela lucrează împreună cu Părintele Romfea de la muntele Athos.
Prezicătoarea Rahela nu este nici vrăjitoare,  nici ghicitoare, ci lucrează cu magia albă, stăpânind modalitatea de a manipula energiile negative care ne înconjoară, de a neutraliza problemele cauzate de formele malefice, pe care le puteţi avea la un moment dat, cauzate de persoane care vă vor răul, dar şi în scopul de a vă îndeplini anumite dorinţe.
Dacă simţiţi că traseul vieţii vi s-a schimbat în rău, dacă aveţi probleme în dragoste, afaceri, alcoolism, depresii, dacă nu aveţi spor, nu aveţi armonie în familie iar necazurile se ţin lanţ, sunt semnele unei lucrături diavoleşti.
Rahela vă poate face preziceri pe baza datei de naşteri şi a numelui, telefonic, de oriunde vă aflaţi.
Sunt mii de persoane care aduc mulţumiri doamnei Rahela, atât din ţară, cât şi de peste hotare.
Apelaţi cu încredere şi succesul este garantat!

Contact: 0734.534009
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoarero.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu