miercuri, 23 iulie 2014

Prietena mea mi-a făcut farmece



Nici nu mai știu cum a început totul. Prietenul meu mă înnebunea cu atât de multă iubire, îmi lua tot spațiul și nu mai eram capabilă să judec. Eram nebună după el și mă gândeam de multe ori, în absurd, că altă femeie mi l-ar putea “fura” într-o zi.
Din nefericire, tocmai acest rău mi s-a întâmplat. în plus, înainte ca el să mă părăsească, începuse să bea peste măsură și să mă jignească din orice. Mă umilea și m-a și bătut, la un moment dat, într-o noapte, încât am fost nevoită să fug din casă numai cu ceea ce aveam pe mine ca să scap. Trist, nu?
Și totuși, nu puteam să mi-l scot din minte. îl iubeam enorm, cu disperare. Aflasem că m-a schimbat pentru o prietenă de-a mea, care mă prevenise că el nu-mi este fidel. Atunci, n-am priceput ce dorea să-mi spună de fapt. Toate încercările mele de a-l recuceri au eșuat, pentru că mă loveam mereu și mereu de această femeie, care nu-l lăsa să se apropie de mine.
Dar câte nu face o femeie îndrăgostită? Am suferit pentru el, îmi lipsea enorm. în disperarea mea, am ajuns până la urmă, ca la o minune, la Ana Maria, singura persoană care speram că mă mai poate salva. Și nu m-am înșelat, dragi prieteni. I-am spus pățania mea însă ea știa de ce mă aflam acolo, citise în cărțile de tarot (și m-a uimit).


Pentru el, eram în stare să accept orice compromis, dacă mi s-ar fi cerut. Eram disperată, nervoasă, plângeam. Pe fotografia lui, vrăjitoarea a făcut apoi un descântec. Știa că mi s-au făcut vrăji puternice și s-a luptat pentru a mă scăpa de el.
Mi s-a spus că aveam cununiile legate. A fost nevoie de mai multe luni de așteptare și de ședințe pentru ca, în fine, harul Anei Maria să dea roade. Nici nu am cuvinte destule să vă spun cu ce adâncă încântare l-am primit înapoi pe iubitul meu (deși m-a supărat enorm).
Dar l-am iertat. Și am mai reușit să mi se rezolve ceva (tot pentru el): a fost scăpat de viciul băuturii. N-aș fi crezut! Relația noastră este acum una pasională și plănuim să ne căsătorim la sfârșitul acestui an, dacă o vrea Dumnezeu. Este o adevărată minune ceea ce s-a întâmplat, credeți-mă.
Mulțumesc, dragă Ana Maria.

                                                     Victorița, Dublin, Irlanda


Vrăjitoarea şi clarvăzătoarea Ana Maria
Contact: 0720.155717, 021.6686179
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoarero.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu